„Afară sunt 10 grade Celsius. Într-o mână îmi țin copilul, în cealaltă sacoșele pline cu de toate – tocmai ce am ieșit de la supermarket unde caserița a avut grijă să îmi amintească că ar trebui să închei copilul la geacă și să-i așez o căciulă pe cap. Asta după ce doamna de la taxe și impozite – știți voi acea doamnă care le știe întotdeauna pe toate, de la rețeta de zacuscă și până la cum să educi un copil – mi-a zâmbit ușor ironic când mi-am lăsat copilul să se joace pe jos, cu un băț. Copilul meu poartă căciulă și fular abia când cresc țurțuri la fereastră și de jucat, mereu am considerat că jocul e modul natural și ideal de a dezvolta un copil.” – fragmente dintr-un jurnal care descrie viața unui tată.
A unui tată care se joacă în mod firesc, satisface curiozitatea, se amuză, învață împreună cu copiii lucruri despre lume.
Tații știu de multe ori că regulile nu sunt cele mai importante ci descoperirea lor e esențială, mai ales atunci când o faci de unul singur.
Tații se joacă în noroi cu copiii, construiesc căsuțe în copaci, explică nordul și sudul, se iau la trântă sau își lasă unghiile pictate în nuanțele curcubeului.
Tații (unii) nu se complică cu prânzuri complicate ci sunt experți în sandvișuri cu telemea. Când joaca, castelele, cavalerii ori bălțile proaspăt descoperite acoperă timpul și trece ora cinei, un tată încropește rapid cele mai delicioase paste cu cașcaval, unt și smântână.
Nici tații nu sunt perfecți, la fel cum niciun părinte nu poate fi. Dar zâmbetul celor mici, sănătatea lor fizică și mentală sunt dătătoare de puteri supranaturale. Pentru tătici care își cresc copiii cu blândețe și iubire. Și e destul.