De cele mai multe ori te trezești în zorii zilei din inerție, pășești direct în alergare și faci lucrurile dintr-o obișnuință aparent firească. Sună alarma telefonului – oh, ce vremuri erau acelea când programam alarma unui ceas deșteptător – te trezești și pui ibricul pe aragaz. Faci un duș cât să nu dea cafeaua-n foc, adaugi un strop de lapte bun și te-arunci rapid în hainele festive. Sorbi rapid cafeaua și dai scroll de câteva ori să vezi ce se mai petrece-n univers, arunci un ochi la ceas și îți dai seama că deja ești în întârziere. Nici nu mai știi daca ai avut timp să respiri (responsabil, cu mască) dar între timp ajungi la serviciu, respecți task-urile și rezolvi problemele ivite, înghiți rapid gustarea în pauza de masă – moment în care plănuiești cu colegii de la marketing o ieșire.  Curajos gest într-o zi umilă dar știi prea bine cât de importante sunt relațiile sociale și deși n-ai timp, îl cauți nervos printre deadline-uri, trafic și Netflix.

Fie că ai schimbat biroul de prin oraș cu cel de acasă, gustarea luată de la cantină cu cea încropită în ușa frigiderului, ieșirea ai mutat-o pe Zoom iar traficul de pe străzi cu cel de pe internet, iureșul zilelor a rămas același. Sau și mai și! Aglomerația și intensitatea cu care ne trăim viața o face…abia de trăit. Avem de lucru 6 zile din 7 iar când vine acel moment al relaxării nu mai știm să îl simțim în întregime.

Pauză! – îți reamintim cât de important este să poți avea o viață fireasca și să nu fii obligat mereu să îți schimbi identitatea. Nu inventăm roata și nici nu scriem lucruri noi, dar învățăm din contextul în care trăim că bine ar fi să ne oprim un moment din goana zilei și să întoarcem privirea către noi – către corpul și sufletul nostru cu bucurie, uimire și acceptare.

Dacă te-ai opri din dinamica drumului tău și ai putea să trăiești fără grija timpului, ce ai face? Ai alege să trăiești în bucuria zilei prezente fără să te mai gândești că mâine îi vei duce dorul?  Poate dacă ai face asta ți-ai reaminti sau ai descoperi că îți place să stai la povești cu prietenii până dimineață sau să petreci cu timp necontorizat într-o papetărie, să dormi mai mult, să guști din dulceața de prune trimisă de ai tăi, sau să zăbovești la braț cu persoana iubită, pe aleile parcului. Și ar fi destul.

Încetinește ritmul, trăiește-ți viața și iubește-te! Dă-ți un moment de Huzur. Nu știm de când a devenit pauza și nevoia de tihnă – liniște (sufletească) deplină” cum îi zice în DEX – un lux, dar dacă e așa de prețios ce-ar fi să îl experimentăm în fiecare zi?