Anul 2020 – un an care a întors foaia timpului și ne-a amânat pentru un timp încă necunoscut planurile, călătoriile sau visurile. Am ajuns în punctul în care ne trezim în fiecare dimineață cu un strop de teamă surdă pe care nu vrem să o recunoaștem sau să o acceptăm, deși ea există.
Încă de la începutul stării de urgență, majoritatea dintre noi a rămas în și la interior. Ne-am creat rapid o rutină ca punct de sprijin – am mutat biroul în balcon, am adormit copii în timp ce răspundeam unor emailuri urgente, am gătit rețete noi, am dezinfectat zilnic pe jos și ne-am salutat doar din priviri. Am învățat să primim între cei patru pereți toată viața socială și profesională pe care o trăiam dincolo de ușă. Și am început o călătorie în jurul camerei noastre.
Dacă ar exista un muzeu al locurilor din memorie unde vrem să ajungem, am alege să dăm timpul înapoi și să ne întoarcem în acele momente în care trăiam ceea ce ne lipsește astăzi – liniștea nopților de vară petrecute în compania prietenilor și a unui vin bun, emoția primei zile de școală, bucuria unui concert, a unei piese de teatru sau forfota unui Târg de Crăciun.
Oare ar fi nevoie de curaj și asumare să admitem, în adâncul conștiinței noastre, că era prea mult? Și că era timpul să luăm o pauză de la agitație, de la stres, de la griji, de la oamenii toxici din jurul nostru? Un moment în care să respirăm, să privim în jur să mulțumim că e destul. Există o vorbă care spune că până și soarele ia o pauză, uneori se ascunde după nori – iar el niciodată nu a greșit, a răsărit și a apus mereu la fel de frumos.
Dar și când vom ieși din toată această bulă și vom deschide ochii, unul câte unul – ne vom trezi din somnul izolării. Copii vor crește și ne vor privi din urmă, planurile noastre vechi vor fi șlefuite și recondiționate, visurile vor căpăta un nou sens, iubirile se vor consuma și ele și vor arde precum o lumânare la două capete. Ne vom uita insistent în telefon și ne vom verifica conturile și emailurile, ne vor locui alte frici și vom învăța să trăim cu ele. Și cu siguranță câțiva dintre noi își vor schimba și viețile. Dar cel mai important este să reacționăm din nou la încredere pentru că fără ea nu vom mai mai putea clădi povești.